Filip, către noii miniştri: Singura noastră politică trebuie să fie buna guvernarea. E ceea ce aşteaptă oamenii de la noi
Premierul Pavel Filip a felicitat noii vicepremieri și noii miniștri, dorindu-le o activitate intensă și eficientă în cadrul Guvernului. Totodată, prim-ministrul a menţionat în debutul şedinţei Guvernului că singura politică a Executivului trebuie să fie buna guvernare.
"Dragi colegi astăzi este prima şedinţă din acest an într-o nouă formulă guvernamentală. Salut încă o dată noii colegi şi le aduc felicitări. Trebuie să muncim cu o intensitate deosebită şi atunci agenda de reforme va fi realizată", a precizat Pavel Filip.
Şeful Cabinetului de miniştri a menţionat că anul 2018 este unul destul de greu, fiindcă sunt foarte multe lucruri de rezolvat:
"Vreau să repet ce am spus şi la depunerea jurământului, anul acesta este unul electoral, acest guvern va sta departe de politică, așa cum am mai spus. Treaba dumneavoastră este să vă concentrați pe activitatea ministerială, iar singura noastră politică trebuie să fie buna guvernare. E ceea ce aşteaptă oamenii de la noi. Sunt sigur că echipa este una mai puternică şi vom putea realiza tot ce avem în faţă anul acesta".
PUBLIKA.MD aminteşte că, ieri, noi membri desemnați ai Cabinetului de miniștri au depus jurământul de învestire în fața șefului legislativului, Andrian Candu, care a exercitat temporar interimatul funcției de președinte al țării.
- Miniștrii desemnați au depus jurământul de învestire în fața șefului Legislativului. Candu: Să scrieţi o nouă pagină pentru Moldova
- Noii miniştri au fost prezentanţi colegilor. Declaraţiile premierului Filip şi a membrilor Guvernului
- Suedia va sprijini Moldova în procesul de modernizare și aliniere la standardele europene