Filip, la Tbilisi: Moldova va lua măsurile necesare pentru a dezvolta economia, infrastructura, conexiunea digitală și securitatea energetică
Ţara noastră va lua toate măsurile necesare pentru a dezvolta economia, infrastructura, conexiunea digitală și securitatea energetică în cadrul inițiativei "Un Circuit, un Drum". Declaraţia a fost făcută de premierul Pavel Filip în cadrul Tbilisi Belt and Road Forum care are loc în Georgia. Prim-ministru a reiterat angajamentul Moldovei de a dezvolta aceste domenii. El a mai spus că ţara noastră va continua să încurajeze parteneriatele care permit statelor din regiune să obţină beneficii în urma globalizării economice.
"Printre scopurile autorităţilor moldoveneşti sunt şi acţiunile dinamice în globalizarea economică. Din punctul nostru de vedere acestea pot fi atinse prin liberalizarea accentuată a comerţului, dezvoltarea şi extinderea comerţului electronic şi digitalizarea economiei, cooperarea internaţională în domeniul dezvoltării transportului şi infrastructurii", a declarat Pavel Filip.
În final, Pavel Filip a menţionat că în 2018 Moldova va prelua președinția GUAM. În acest sens el a precizat că autoritățile de la Chișinău vor depune eforturile necesare pentru a avansa în dezvoltarea şi aplicarea conceptului de Coridor de transport al GUAM şi integrarea acestuia cu iniţiativa "Un Circuit, un Drum". De asemenea, Pavel Filip a invitat oamenii de afaceri să investească în Moldova, menționând că țara noastră oferă posibilitatea de a exporta produse atât în Vest, cât și în Est.
La "Tbilisi Belt and Road Forum 2017" participă aproape 1.000 de reprezentanți din peste 50 de țări și organizații internaționale.
În cadrul vizitei sale în Georgia, Pavel Filip se va întâlni şi cu omologul său, Giorgi Kvirikashvili, cu speakerul Parlamentului, Irakli Kobakhidze și președintele Giorgi Margvelashvili.
"Este o ocazie bună de a trece în revistă discuțiile noastre bilaterale și problemele, întrebările pe care le avem pe bilaterală, dar vreau să spun că Georgia și Moldova au relații foarte bune, Georgia fiind un prieten al Republicii Moldova", a menţionat premierul.
Vizita premierului Pavel Filip în Georgia se va încheia în data de 29 noiembrie.
- Relaţiile moldo-israeliene, discutate de Premierul Pavel Filip şi vicepreședinta Knessetului, Tali Ploskov
- Israelul va oferi sprijin Moldovei în dezvoltarea tratamentului oncologic, geriatriei și reabilitării persoanelor cu nevoi speciale
- Ungaria susţine Republica Moldova în consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană