Filmările cu un LG G4 ataşat pe o dronă impresionează (VIDEO)
După cum se poate observa în clipul de promovare de mai jos, este evident că G4 întruchipează un upgrade semnificativ faţă de LG G3-ul de acum un an. Mai mult decât atât, am putea afirma că sud coreenii îşi construiesc întreaga platformă de marketing în jurul camerei foarte bune din noul smartphone, scrie playtech.ro.
LG G4 include o cameră cu un senzor de 16 megapixeli, cu stabilizare optică de imagine îmbunătăţită, Laser Focus şi apertură F1.8. Acesta se numără printre puţinele dispozitive de acest gen capabile să captureze conţinut în format RAW ce oferă utilizatorului o plajă foarte mare de controale manuale.
Rămâne acum să aşteptăm până în luna iunie pentru a vedea review-urile exhaustive. Abia atunci vom putea fi siguri dacă, cel puţin din punctul de vedere al abilităţilor de fotografiere şi filmare, LG G4 a reuşit să depăşesc actualul lider în domeniu, Galaxy S6 Edge.