Filmul lui Ridley Scott din 1982 a debutat pe primul loc în box office
Continuarea filmului cult al lui Ridley Scott din 1982 s-a instalat detașat în fruntea box-office-ului nord-american în primul weekend de rulare, potrivit cifrelor provizorii date publicității duminică de Exhibitor Relations, scrie digi24.ro.
Acțiunea filmului "Blade Runner 2049" are loc la circa 30 de ani de la evenimentele din primul film, la finalul căruia vânătorul de recompense Rick Deckard (Harrison Ford) reușește să elimine o bandă de replicanți, androizi cu înfățișare umană realizați prin inginerie genetică, cu excepția unuia dintre ei, Rachel.
Harrison Ford joacă și în acest film alături de Ryan Gosling, în rolul ofițerului K — un replicant de nouă generație—, în regia canadianului Denis Villeneuve, al cărui nume a fost sugerat de Ridley Scott pentru regizarea acestui sequel, pentru care el a fost coproducător și coscenarist.
În trei zile, filmul a avut încasări de 31,5 milioane de dolari în SUA și Canada. Potrivit lui Paul Dergarabebian de la ComScore, filmul original a avut încasări de 27,58 milioane de dolari în sălile de cinema în 1982.
Pe locul doi se află un alt nou intrat în clasament, "The Mountain Between Us", regizat de Hany Abu-Assad. În acest film, Kate Winslet și Idris Elba — în rolurile a doi necunoscuți — încearcă să supraviețuiască după prăbușirea avionului în care se aflau pe un lanț muntos înzăpezit și cu puține șanse de a fi salvați. Filmul a avut încasări de 10,1 milioane de dolari în acest weekend.
Filmul horror "It", adaptat după un roman al maestrului genului Stephen King, se află pe locul al treilea cu încasări de 9,6 milioane de dolari în ultimul weekend și 304,9 milioane în cinci săptămâni.
Pe locul al patrulea a intrat filmul de animație "My Little Pony", cu încasări de 8,8 milioane de dolari. Inspirată de universul jucăriilor Hasbro, animația "My Little Pony" beneficiază de vocile lui Emily Blunt, Michael Peńa și Zoe Saldańa. Confruntându-se cu o amenințare teribilă care planează asupra orașului lor, Ponyville, eroinele din film trebuie să se îmbarce într-o mare aventură pentru a-și proteja căminul.
Cu toate aceste noi lansări, filmul de acțiune "Kingsman: The Golden Circle" a căzut de pe primul loc pe locul al 5-lea, cu încasări de 8,1 milioane de dolari în ultimele trei zile și 80 de milioane de dolari în trei săptămâni.
Top zece al box-office-ului nord-american este completat de:
6. "American Traffic", cu Tom Cruise în rolul principal (8 milioane de dolari, respectiv 30,4 milioane de dolari în două săptămâni)
7. "The Lego Ninjago Movie" — 6,7 milioane de dolari (43,8 în trei săptămâni)
8. "Victoria and Abdul", regizat de Stephen Frears, cu Judi Dench și Ali Fazal (4,1 milioane, respectiv 5,9 milioane în trei săptămâni)
9. "Flatliners", remake al filmului cu același nume din 1991 cu Julia Roberts, Kiefer Sutherland și Kevin Bacon, cu încasări de 3,8 milioane de dolari (12,3 milioane în două săptămâni)
10. "Battle of the Sexes" — 2,4 milioane de dolari în weekend și 7,7 milioane de dolari în trei săptămâni.
- SCENE INCREDIBILE din culisele Game of Thrones. Cum a fost filmat cel mai recent episod (VIDEO)
- Deznodământul sezonului 7 al celebrul film "Urzeala Tronurilor" a apărut pe Internet
- Filmul care s-a menținut în fruntea box office-ului două săptămâni la rând
- Adele, în negocieri pentru primul său rol într-un film la Hollywood
- Sarah Connor revine pe marile ecrane. Actrița americană va face parte din distribuția celui de-al șaselea film "The Terminator"
- Filmul Moromeţii 2, pe marile ecrane! Când va putea fi urmărit şi cine vor juca rolurile principale (VIDEO)