Final de eră la Manchester City. Sergio Aguero va părăsi echipa la finalul acestui sezon
Embed:
Final de eră la Manchester City! Golgheterul Sergio Aguero va părăsi echipa la finalul acestui sezon, când i se va încheia contractul. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului englez, urmat de un mesaj al lui Aguero pe rețele de socializare.
Conform oficialilor clubului, Aguero va fi onorat cu o statuie la "Etihad Stadium", alături de Vincent Kompany şi David Silva. Argentinianul de 32 de ani a fost transferat în 2011 de la Atletico Madrid cu 40 de milioane de euro.
Aguero a jucat un rol important în renaşterea echipei, marcând celebrul gol câştigător din prelungiri împotriva Queens Park Rangers, în 2012, care a adus primul titlu al clubului după 44 de ani. De atunci, el a ajutat pe Manchester City să câştige încă trei titluri în Premier League, o dată Cupa Angliei şi de cinci ori Cupa Ligii.
Timp de zece ani, sud-americanul a marcat 257 de goluri în 384 de meciuri devenind golgheterul all-time al clubului. Ultimul an la City a fost însă unul de coşmar pentru jucător, până acum. Mai întâi accidentat la genunchi, apoi bolnav de Covid-19, Aguero a fost puţin folosit de Pep Guardiola, doar în 14 partide, din care numai cinci ca titular.
Conform presei internaționale, următoarea destinaţie a lui Aguero ar putea fi FC Barcelona.