FINAL DRAMATIC. Norvegianca Heidi Weng a căzut cu câţiva metri înainte de linia de finiş
Final dramatic în cursa de 10 kilometri sprint de la Oberstdorf din cadrul etapei a patra a Turului de schi. Norvegianca Heidi Weng a căzut cu câţiva metri înainte de linia de finiş în momentul în care era lider.
Cvadrupla campioana mondială s-a clasat abia pe locul 11. Victoria i-a revenit conaţionalei sale, Ingvild Flugstad Oestberg.
Ea a fost urmată de o altă schioare din Norvegia, Maiken Caspersen Falla, iar podiumul a fost completat de finlandeza Krista Parmakoski.
Sportivii norvegieni au dominat şi în proba masculină mass start pe distanţa de 15 kilometri. Emil Iversen a devenit câştigător şi a fost urmat de compatriotul său, Sindre Bjoerenestad Skar. Italianul Francesco de Fabiani a fost al treilea.
Elveţianul Dario Cologna şi norvegianca Ingvild Flugstad Oestberg se află în fruntea clasamentului Turului de Schi 2018.
Ultemele două etape ale competiţiei se vor desfăşura în staţiunea italiană Val di Fiemme.