Finală de vis în Cupa Spaniei. Real Madrid şi FC Barcelona se vor duela
Finală de vis în Cupa Spaniei! În această seară, la Valencia, pe Stadionul "Mestalla", Real Madrid şi FC Barcelona se vor duela în ultimul act al competiţiei, în care cele două mari rivale nu s-au mai întâlnit de 21 ani. Va fi episodul 2 din cele 4 programate, în diferite competiţii, între cele două supercluburi spaniole.
Marile super-cluburi rivale din Spania, FC Barcelona şi Real Madrid, se întâlnesc în această seară în Finala Cupei Regelui Spaniei.
Învins cu 0-5 pe Camp Nou şi dominat pe Santyago Bernabeu de Barcelona, care a remizat 1-1 de pe poziţii de forţă, Realul va încerca să schimbe ceva în joc. În acest scop antrenorul Jose Mourinho va utiliza 3 mijlocaşi ofensivi - Di Maria, Ozil şi Cristiano Ronaldo - drept vârfuri de circumstanţă. Asta şi pentru a anihila mijlocul catalan care sâmbătă a asigurat o posesie zdrobitoare, 71 la sută.
Antrenorului Barcelonei, Pep Guardiola, a început războiul psihologic spunând că va trimite în teren rezerva de portar Jose Pinto, iar la conferinţa de presă a continuat să-i înţepe pe madrileni, trecând de la castiliană la catalană.
Barca şi Real nu-şi au mai disputat finala din 1990, când tot la Valencia, Barcelona a câştigat cu 2-0. Va fi a cincea finală, până acum Barcelona triumfând de trei ori din 4.