Fiorentina a reziliat contractul de muncă cu Adrian Mutu
Site-ul oficial al clubului de fotbal Fiorentina a dat publicităţii un comunicat oficial în care conducerea clubului anunţă că atacantului român Adrian Mutu i s-a reziliat contractul de muncă şi acesta nu mai are voie să se pregătească alături de foştii săi colegi. Mai mult, Fiorentina îl va acţiona şi în judecată, după ultimul conflict al jucătorului cu antrenorul Sinişa Mihailovic.
În comunicatul conducerii clubului italian postat pe saitul oficial al acestuia se spune: "Fiorentina i-a desfăcut contractul lui Mutu pentru că jucătorul nu a respectat clauzele impuse în articolele 10 şi 11 din Acordul Colectiv de muncă. Mutu va fi exclus de la antrenamentele echipei şi de la pregătire. Acesta a încălcat clauzele contractuale şi a adus grave prejudicii de imagine şi economice Fiorentinei. Mutu a dovedit lipsă de respect faţă de societatea noastră, de colegi, faţă de tricoul Fiorentinei şi de suporteri, iar Fiorentina îl va acţiona pe jucător legal pentru asta".
După ce doar câteva zile mai devreme, îşi ceruse iertare colegilor, antrenorului şi conducerii promiţând că se va face băiat cuminte, piteşteanul şi-a dat iar în petic când s-a luat de gât cu antrenorul Sinişa Mihailovici din motivul că nu a fost convocat pentru meciul de campionat cu Bologna, jucat vineri şi terminat cu scorul egal de 1-1.