Firma care a livrat carne pentru alimentaţia copiilor, din grădiniţa Foişor, nu avea certificat sanitar
Firma care a livrat carne pentru alimentaţia copiilor, din grădiniţa Foişor, din sectorul Ciocana, nu avea certificat sanitar. Declaraţia a fost făcută de către şeful centrului municipal de medicină preventivă, Constantin Râmiş, în cadrul şedinţei operative a Primăriei.
În acelaşi timp, vice-directorului Serviciului veterinar, Iurie Codreanu, afirmă că pe carcasa animalului a fost aplicată ştampila de către Centrul veterinar Ialoveni care confirma că era de bovină, în timp ce expertiza a arătat că era vorba despre carne de cal.
Potrivit şefei Direcţiei Educaţie a Primăriei, Tatiana Tverdohleb, contractul cu firma care a livrat carnea va fi reziliat, iar administraţia companiei va fi sancţionată.
Amintim că expertiza cărnii, realizată la cererea Centrului Anticorupţie, a arătat că doar trei din cele 32 de kilograme de carne furnizate grădiniţei "Foişor" erau de vită. După prezentarea rezultatelor, livrările de carne către grădiniţe au fost sistate. Firma este acum anchetată pentru escrocherie, iar conducerea companiei riscă până la 3 ani de închisoare sau o amendă de aproximativ 10.000 de lei sau 240 de ore de muncă în folosul comunităţii.