Fiscul monitorizează zonele de agrement. Sancțiuni usturătoare pentru cei ce nu respectă regulamentul
Odată cu începerea sezonului estival, fisc-ul a decis să monitorizeze activitatea zonelor de agrement.
Astăzi, inspectorii au mers la o bază turistică de la periferia Capitaliei, iar neregulile nu s-au lăsat lăsat căutate prea mult. Vizita nu a trecut fără sancţiuni. Pentru a vedea dacă administraţia zonei de agrement respectă legea, inspectorii de la Serviciul Fiscal de Stat s-au prezentat drept clienţi obişnuiţi.
"Am efectuat o cumpărătură de control, în conformitate cu codul fiscal, în care, pentru avans a fost achitat, de către administrator, 50 de euro.", a declarat şeful direcţiei Serviciul Fiscal de Stat, Dumitru Istrati.
Pentru că au admis această excepţie, administratorii zonei de agrement riscă o amendă de până la 15 mii de lei.
Aceeaşi bază de odihnă, alte nereguli. Inspectorii au depistat că angajaţii nu oferă bon de casă celor care iau masa la restaurant. Această abatere se sancţionează cu cinci mii de lei.
În următoarea perioadă, inspectorii fiscali vor verifica peste 70 de baze de odihnă.
"În această categorie de agenţi economici intră piscinele, parcurile, agenţi economici care dau în chirie foişoare. Scopul este de a depista şi, totodată, de a conforma, dar şi a preveni încălcarea legislaţiei fiscale.", a afirmat Olga Baciu, ofiţerul de presă Serviciul Fiscal de Stat.
Seriviul Fiscal de Stat a instituit, în preajma unor zone de agrement, posturi fiscale mobile, pentru a vedea dacă agenţii economici îşi declară toate veniturile. Amenda în acest caz este egală cu suma nedeclarată.
- SUA a adoptat noi sancţiuni împotriva Rusiei şi Iranului. Documentul îl vizează şi pe Trump
- Zonele de agrement din ţară, verificate de inspectorii fiscali. Ce spun administratorii şi vizitatorii
- Mai mulţi agenţi economici au prejudiciat statul cu peste 12 MILIOANE DE LEI
- Venituri mai MARI la bugetul de Stat. Cu cât s-au majorat
- Vizitele inspectorilor fiscali contribuie la creşterea profitului zonelor de agrement din Capitală