Flacăra olimpică a ajuns la celebrul sit istoric Stonehenge
Flacăra olimpică a ajuns la celebrul sit istoric Stonehenge! Aceasta a fost adusă de fostul star al atletismului american Michael Johnson, în cadrul ştafetei organizate pe teritoriul Marii Britanii, cu ocazia Jocurilor Olimpice 2012.
Îmbrăcat într-un echipament alb pus la dispoziţie de organizatori tuturor participanţilor la ştafetă, multiplul campion olimpic şi mondial Michael Johnson, în vârstă de 44 ani, a alergat în jurul monumentului situat în comitatul Wiltshire din sud-vestul Angliei.
"Cred că toată lumea este încântată de Jocurile Olimpice, dar şi de flacăra olimpică. Au mai rămas zile numărate până la startul competiţiei şi nu ne rămâne decât să aşteptăm cu entuziasm", a declarat Johnson.
Michael Johnson i-a predat apoi torţa unei atlete locale aflată la început de carieră, Amelia Clifford, în vârstă de 19 ani, medaliată cu aur la Campionatele Europene de atletism printre juniori din 2011, care nu a fost selecţionată, însă, pentru Olimpiada londoneză.