Fleșa catedralei Notre Dame din Paris s-a prăbușit. DETALII DESPRE INCENDIU (FOTO/VIDEO)
Update 22.15: Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre Dame, a precizat că întreg interiorul, realizat din lemn, care datează din secolul 13, este complet distrus
„Asistăm neputincioși. În acest moment, nu știm în ce circumstanțe a izbucnit incendiul. În mod normal, nu ar trebui să se mai afle acolo muncitori care lucrează la renovare, pentru că programul lor se termină la ora 17-17:30. Dar nu suntem siguri că nu a rămas nimeni blocat acolo”, a adăugat Andre Finot.
Update 21.19: Ministrul de interne Christophe Castaner anunță că au fost luate măsuri excepționale pentru a încerca salvarea catedralei.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi-a anulat discursul în faţa naţiunii pe care trebuia să-l susţină în această seară şi urmează să ajungă la locul incendiului.
Știrea inițială
Un incendiu de proporții a fost raportat luni seară, la catedrala Notre Dame din Paris.
Cauza incendiului este necunoscută, dar autoritățile spun că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare de la edificiul vechi de 850 de ani.
Flăcările au izbucnit puțin înainte de ora locală 18.50.
Anne Hidalgo, primarul Parisului, anunță că pompierii intervin și roagă pe cei aflați în zonă să respecte perimetrul de securitate.
Unul dintre adjuncții primarului anunță că riscul prăbușirii unor părți din clădire este semnificativ.
Circulația în zonă a fost oprită.
Catedrala Notre-Dame se află în curs de renovare, pe anumite părţi ale sale fiind ridicate schele. De asemenea, cele 16 statui din bronz de pe fleşa (acoperişul) catedralei au fost demontate încă de săptămâna trecută pentru a fi restaurate.