Florentino Perez dă asigurări că Real Madrid va transfera jucători strălucitori
Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez a declarat că în această vară Real Madrid va face senzaţie pe piaţa transferurilor, după ce l-a pierdut pe golgheterul Cristiano Ronaldo care a semnat pentru Juventus Torino, relatează agerpres.ro.
Campioana Europei a avut un final de sezon tumultuos, după ce antrenorul Zinedine Zidane a părăsit banca tehnică în luna mai, la câteva zile după câştigarea pentru a treia oară consecutiv a Ligii Campionilor.
Până în prezent, Real Madrid i-a transferat pe tinerii şi talentaţii Alvaro Odriozola (22 ani), Vinicius Junior (18 ani) şi Andrei Lunin (19 ani). Presa internaţională relatează că portarul Thibaut Courtois şi mijlocaşul Eden Hazard, ambii de la Chelsea, sunt la un pas de Santiago Bernabeu.
"Trebuie să ne întărim prezentul şi viitorul nostru. Avem o echipă mare pe care o vom întări cu câţiva jucători strălucitori. Suntem într-una din cele mai bogate perioade din istoria noastră. Am câştigat trofee unice. Suntem sănătoşi din punct de vedere instituţional, avem o putere financiară deosebită şi avem suportul a milioane de fani. Vom continua să câştigăm şi nimeni nu ar trebui să se îndoiască de asta. Mulţi au crezut că este imposibil să câştigi de trei ori la rând Liga Campionilor. Noi suntem Madrid şi mereu vrem mai mult", a declarat Perez.
Real Madrid are un antrenor nou în persoana fostului selecţioner al Spaniei, Julen Lopetegui.
- CR7, CU JUVE - ULTIMA AVENTURĂ! Ronaldo crede că își va încheia cariera la Torino
- Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai bine plătiţi fotbalişti din lume! Cât CÂŞTIGĂ starul
- BECKHAM, PLANURI GRANDIOASE. Englezul planifică să construiască un stadion la Miami
- Italienii i-au dedicat o piesă lui Cristiano Ronaldo după ce a devenit jucătorul lui Juventus Torino