Flori și cântece pentru mame: La Pelivan a avut loc un concert în ajun de 8 martie
Flori și cântece pentru mame. În preajma zilei de 8 martie, femeile din comuna Pelivan din raionul Orhei au avut parte de multe clipe frumoase. Ele au primit în dar flori și au fost delectate cu un concert de zile mari. Cadoul a venit din partea primăriei din localitate.
Iar colectivele artistice din comună le-au felicitat pe femei într-un mod mai deosebit.
Reprezentantele sexului frumos au fost încântate de sărbătoare.
"Ne bucurăm de această sărbătoare care ne-a organizat-o domnul primar. Sa-i dea Domnul multă sănătate înainte. Când ultima dată ați primit flori? - Flori, ultima dată? Sincer să spun de mult."
"Ne place organizarea și anul trecut a fost, foarte frumos. Chiar îi mulțumesc domnului primar și celor care au participat."
"E frumos. Pentru noi femeile a făcut un cadou frumos domnul primar a nostru."
Bărbații şi-au însoţit nevestele au profitat de ocazie pentru a le spune cât de mult le iubesc.
"O felicit cu sărbătoarea de opt martie. Îi doresc multă sănătate, bucurie la toate femeile să fie fericite și frumoase."
Primarul comunei Pelivan spune că şi-a dorit ca femeile să se simtă mai preţuite, măcar în această zi.
"De fiecare dată când petrecem astfel de manifestări încercăm ca femeile să se simtă bine, să le creăm un confort în această zi de sărbătoare. E regretabil că sunt puține zile pentru dumnealor pe an așa cum le organizăm noi", a spus primarul comunei Pelivan, Ion Gamart.
"Nu am putut să nu vin aici la Pelivan fiindcă pentru că știu că doamnele, domnișoarele din Pelivan, din comuna Pelivan sunt nu numai cele mai frumoase, dar și cele mai iscusite în toate ce le fac", a spus preşedintele raionului Orhei, Tudor Golub.
Surpriza serii a fost îndrăgitul interpret moldovean Ionel Istrati.