Floyd Mayweather: Andre Berto este un adversar de calibru
Floyd Mayweather susţine că Andre Berto este un adversar de calibru şi promite că cineva va pierde prin knock-out duelul de pe 12 septembrie. Aceasta va fi ultima luptă a campionului mondial, înainte de retragerea din boxul profesionist.
Floyd Mayweather l-a ales pentru ultimul său duel din carieră pe compatriotul său, Andre Berto. Campionul mondial în exerciţiu susţine că alegerea sa nu a fost întâmplătoare, deoarece adversarul său este unul de valoare.
"Acum sunt concentrat asupra lui Andre Berto. El a fost dublu campion mondial şi este devotat sportului, aşa cum sunt şi eu. Îmi va crea probleme", a spus Floyd.
De partea cealaltă, Andre Berto spune că este o onoare pentru el să lupte în ultimul meci al lui Floyd Mayweather: "Cu doi ani în urmă eram în spital. Sufeream o intervenţie chirurgicală la umăr şi nu ştiam dacă voi reveni în sportul profesionist. Până la urmă, am fost binecuvântat şi am rămas concentrat, am muncit mult şi iată-mă aici."
Andre Berto nu se află în cea mai bună formă sportivă înaintea duelului cu Floyd Mayweather. El a pierdut trei din ultimele şase lupte, acestea fiind şi singurele înfrângeri din cariera lui Berto.
Adversarul său, Floyd Mayweather, nu a suferit niciun eşec în ringul de box. Campionul mondial a susţinut 48 de lupte până-n prezent, 26 dintre care le-a încheiat prin knock-out.
"Pe 12 septembrie va fi ultima mea luptă. Sunt fericit pentru că am avut parte de o carieră frumoasă. Toate cele 48 lupte au jucat un rol mare, dar ultima a fost cea mai importantă", a spus Mayweather.
Floyd Mayweather a declarat că lupta cu Andre Berto va fi ultima din cariera sa profesionistă. El s-a mai retras şi în 2008, însă recent, a spus că acea perioadă a fost doar o mică vacanţă.