Flux sporit de pasageri în ajun de Paştele Blajinilor. Unele curse au fost suplinite
Agitaţie mare în autogările din ţară. Moldovenii au luat drumul satelor cu ocazia Paştelui Blajinilor. La Gara Auto de Nord cei mai nervoşi au fost pasagerii care au venit să-şi cumpere bilete înainte de plecare. Administraţia instituţiei spune că a suplimentat suficient numărul autobuzelor interurbane.
"Nu ajung autobuze, microbuze şi de asta e greu să ne ducem acasă", spune Eugenia.
" De ieri mi-am cumpărat bilet", a spus Maria.
Administraţia Gării Auto de Nord spune că numărul autobuzelor introduse pe trasee a fost suplimentat suficient.
"Avem 26 de curse suplimentate şi până seară vor fi suplimentate atât cât va fi necesar", a menţionat vicedirectorul "Gara de Nord" Ion Plămădeală.
În timp ce unii pleacă spre sate, alţii se întorc la muncă în străinătate.
"Ne ducem în Rusia, la lucru. Am stat de Paşte şi am dorit să stăm şi de Blajini, dar greutăţile şi nevoile ne impun să plecăm", a precizat o femeie.
Cei mai mulţumiţi sunt şoferii.
"Este o zi bună, avem pasageri. Este o dată în an când e mai bine cu pasagerii", a menţionat un şofer.
Liniile spre Făleşti, Rezina şi Floreşti sunt cele mai solicitate.