FMI a luat act de acţiunile de urmărire penală care vizează foşti şi actuali şefi ai Băncii Naţionale
Fondul Monetar Internaţional a luat act de acţiunile de urmărire penală care vizează foşti şi actuali şefi ai Băncii Naţionale. Reprezentanţa FMI în Moldova a transmis printr-un comunicat că va urmări felul în care va evolua acest subiect şi că este gata să susţină continuarea reformelor din ţara noastră.
"Va fi important de păstrat independența Băncii Naționale a Moldovei, astfel încât să fie menținut progresul obținut prin eforturi mari pe parcursul realizării programului susținut de Fondului Monetar Internațional, în beneficiul cetățenilor", se mai arată în comunicatul reprezentanţei Fondului Monetar Internaţional din ţara noastră.
Viceguvernatorul Aureliu Cincilei, fostul guvernator Emma Tăbârţă, precum şi un şef de Direcţie al BNM au fost reţinuţi ieri de către procurorii anticorupţie, fiind suspectaţi de escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul fraudei bancare.
Acţiunile penale îl vizează şi pe fostul guvernator al Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu.