FMI avertizează că lumea ar putea fi în curând în pragul unei recesiuni globale
Fondul Monetar Internaţional şi-a redus din nou estimările privind creşterea economiei mondiale în 2022 şi 2023 și avertizează că "perspectiva s-a înrăutăţit semnificativ după luna aprilie".
"Lumea ar putea fi în curând în pragul unei recesiuni globale, la doar doi ani după ultima recesiune", susține economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, potrivit Reuters.
Într-un update la raportul "World Economic Outlook", publicat marţi de instituţia financiară internaţională, Produsul Intern Brut mondial ar urma să înregistreze un avans de 3,2% în 2022, faţă de creştere de 3,6% prognozată în aprilie, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.
Potrivit FMI, este posibil ca PIB-ul mondial să se fi contractat în al doilea trimestru, din cauza încetinirilor înregistrate în China şi Rusia.
Fondul şi-a revizuit şi estimările pentru 2023, când economia mondială este prognozată să înregistreze un avans de 2,9%, faţă de o creştere de 3,6% estimată în luna aprilie, motivul pentru această revizuire fiind impactul unei politici monetare mai stricte.
"Perspectiva s-a înrăutăţit semnificativ după luna aprilie. Lumea ar putea fi în curând în pragul unei recesiuni globale, la doar doi ani după ultima recesiune", a declarat economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas.
Fondul Monetar Internaţional a subliniat că cele mai recente prognoze ale sale sunt "extrem de incerte", fiind supuse unor riscuri în scădere care provin din războiul din Ucraina şi explozia preţurilor la energie şi alimente.
Conform unui scenariu alternativ "plauzibil", care include o oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa şi o nouă reducere cu 30% a exporturilor de petrol ale Rusiei, FMI estimează că ritmul de creştere a economiei mondiale ar urma să încetinească până la 2,6% în 2022 şi la 2% în 2023, iar Europa şi SUA ar urma să înregistreze o creştere apropiată de zero anul viitor.