FMI lansează un nou instrument de suport pentru guverne, dar care NU implică bani
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat, miercuri, că va lansa un nou instrument de sprijinire a guvernelor care se confruntă cu dificultăți financiare, noutatea fiind că acest instrument nu implică bani, informează AFP, potrivit Agerpres.ro.
În loc să ofere credite ieftine, noul instrument al FMI va servi ca o dovadă de recunoaștere a programului de reformă al unui guvern. Beneficiind de aprobarea FMI, guvernele vor putea să acceseze alte forme de finanțare de la bănci și de pe piețele de obligațiuni, susține instituția financiară internațională.
"Noul instrument este conceput să ajute țările să deblocheze finanțare din partea creditorilor oficiali și a donatorilor privați (...) Permite țărilor să trimită un semnal de angajament față de reforme și să catalizeze finanțare din alte surse", informează FMI.
Potrivit FMI, la jumătatea lunii iulie, Consiliul de Administrație a aprobat noul Policy Coordination Instrument (PCI), care, spre deosebire de programele tradiționale ale Fondului, nu va avea criterii eligibile, atât timp cât țara nu are întârzieri în rambursarea plăților către FMI.
Astfel, în loc să ofere credite în schimbul aderării cu strictețe la un program convenit de reforme economice și financiare, și cu ținte de performanțe revizuite trimestrial, FMI se va concentra doar pe politicile guvernelor. "Politicile sprijinite de noul instrument vor trebui să îndeplinească aceleași standarde ca și cele impuse de un credit standard de la FMI", a precizat instituția.
Săptămâna trecută, FMI a relansat un mecanism utilizat foarte rar, conform căruia a aprobat un împrumut pe un an destinat Greciei, dar a amânat eliberarea fondurilor până când autoritățile de la Atena obțin o reducere a datoriei din partea zonei euro.
Deși nu este același lucru cu noul Policy Coordination Instrument (PCI), mecanismul FMI a permis Greciei să revină pe piețele de obligațiuni după o pauză de trei ani.
- Cine va avea pensii mai mari. Precizările Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
- Premierul Pavel Filip participă la reuniunea șefilor de Guverne ale ţărilor membre GUAM
- Autorităţile elene s-au înţeles cu creditorii internaţionali privind un set de reforme. Schimbările promise
- Agricultorii păgubaşi în urma intemperiilor din aprilie pot depune cererile pentru a primi ajutor financiar
- Eurodeputatul Sorin Moisă: Parlamentul European a confirmat că UE este şi rămâne alături de cetăţenii Republicii Moldova
- Andrian Candu a discutat cu membrii Asociației Investitorilor Străini despre dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova