Focar de ciumă în Madagascar. Peste 21 de persoane au murit
Un focar de ciumă izbucnit în Madagascar a ucis 21 de persoane, alte peste 100 fiind infectate, a anunțat duminică Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de DPA. Autoritățile din Madagascar au anunțat interzicerea adunărilor publice de amploare, măsură menită să oprească răspândirea afecțiunii, scrie digi24.ro.
Cunoscută multora ca boală din Evul Mediu care a devastat Europa, ciuma — forma sa bubonică — este încă endemică în unele țări, inclusiv Madagascar, stat insular aflat în sud-estul Africii.
''OMS este îngrijorată de faptul că ciuma se poate răspândi deoarece este deja prezentă în mai multe orașe, iar acesta este începutul sezonului epidemic, care se desfășoară în mod obișnuit din septembrie până în aprilie'', se arată într-o declarație semnată de Charlotte Ndiaye, reprezentantă a OMS în Madagascar.
OMS a adăugat că actuala epidemie este neobișnuită deoarece, ''spre deosebire de focarele din trecut, afectează zone urbane largi, ceea ce crește riscul de transmitere'' a bolii.
Conform Ministerului Sănătății din această țară, șase persoane au murit de ciumă în capitala Antananarivo.
Premierul Olivier Mahafaly a anunțat sâmbătă la televiziune că ''toate întâlnirile și evenimentele'' din capitală, precum competițiile sportive, vor fi suspendate temporar în ''încercarea de a stopa răspândirea acestei boli''.
Aproximativ 400 de cazuri de ciumă sunt înregistrate în Madagascar în fiecare an, majoritatea fiind declanșate de forma bubonică a bolii, care este transmisă în urma contactului cu țesut sau fluide infectate, precizează sursa citată.
Tulpina pneumonică a bolii, mai rară — care se răspândește în urma contactului cu o persoană infectată — este fatală dacă nu este tratată în decurs de 24 de ore.
Aproape jumătate dintre cazurile identificate până în prezent sunt de ciumă pneumonică, a anunțat OMS.
- ANUNŢ DEVASTATOR despre virusul Zika! Ce NU se va întâmpla până în 2020
- OMS: Numărul cazurilor de holeră din Yemen a depășit pragul de 100.000
- ALARMANT! Cel puțin 140 de yemeniți au murit din cauza focarului de holeră în ultimele două zile
- De o săptămână, Capitala este acoperită cu FUM. Ce măsuri au întreprins autorităţile pentru a astupa focarele
- OMS: Cel puțin 12.9 milioane de copii din întreaga lume nu au fost vaccinaţi în 2016
- Rusia a blocat importurile de porci vii și carne de porc din România, după descoperirea unui focar de pestă porcină