Focar de hepatita A în nordul ţării! Autorităţile au dispus vaccinarea locuitorilor din satele afectate
Focar de hepatită virală de tip A în nordul ţării. 19 copii şi doi maturi, au fost infectaţi, timp de o lună şi internați în Secția de boli infecțioase a Spitalului raional Floreşti.
Pacienţii sunt originari din satele Caşunca şi Prodăneşti.
Oamenii cred că s-au infectat cu apă din fântâni, pe când autoritățile sunt sigure că boala vine din afara localităților.
Primul caz de hepatita virală de tip A a fost înregistrat la începutul lunii noiembrie, iar numărul victimelor a ajuns, până acum, la 21. În spitalul din Florești mai rămân internați nouă copii cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani.
"Starea copiilor, la moment, e de gravitate medie. Copiii primesc tratamentul respectiv. Aproximativ până la o săptămână o să mai primească tratament", a declarat medicul pediatru Valentina Foca.
Femeia din imagini spune că nepoata sa de opt ani a ajuns la spital cu dureri abdominale:
"A venit de la şcoală şi îi era rău. Am venit la spital şi ne tratează. Nu ştiu de la ce a luat. Se spune că e gălbeneală, dar nu ştim de la ce."
Părinţii copiilor internaţi presupun că virusul hepatic s-a transmis prin alimente sau apă.
Directorul gimnaziului din satul Caşunca exclude, însă, că elevii s-ar fi îmbolnăvit la şcoală.
"În fiecare clasă de elevi există câte o butelie de apă potabilă de unde elevii sunt asiguraţi cu apă potabilă pe parcursul zilei. Activităţile în grup le-am stopat pentru a preveni să fie ceilalţi infectaţi", a declarat directorul gimanziului din Caşunca, Rosalina Dohocheru.
La rândul lor, responsabilii de la Centrul de Sănătate Publică spun că maladia a fost contractată de la bolnavi din afara localităţii.
"În proba de apă lipsesc viruşii. Rezultatele sunt negative, dar necătând la asta s-au făcut măsuri de dezinfecţie a surselor de apă peste tot, la Caşunca şi la Prodăneşti", a declarat medicul epidimiolog, Tamara Sandu.
Centrul de Sănătate Publică a dispus vaccinarea localnicilor din Caşunca şi Prodăneşti, dar şi a celor din satele vecine.
Hepatita virală de tip A este o boală infecțioasă care afectează ficatul. Maladia mai este numită "boala mâinilor murdare".