Focul Haric a ajuns la Chişinău
Lumina sfântă care s-a aprins astăzi la biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim a ajuns la Chişinău.
Acesta a fost adus în Capitală de o delegaţie în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Vladimir. Mitropolitul a fost însoţit de doi preoţi, dar şi de reprezentanţi ai Guvernului.
Lumina Divină va fi adusă la Catedrala Mitropolitană "Naşterea Domnului" din Capitală, iar apoi va fi împărţită preoţilor şi enoriaşilor.
Menţionăm că Focul Haric se aprinde, în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta dinaintea Paştelui Ortodox. Autorităţile din Israel au verificat minuţios locul, pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt a fost pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de o procesiune numeroasă, a înconjurat Mormântul de trei ori. A coboarât apoi în Sfântul Mormânt, cu două lumânări stinse, şi s-a rugat în genunchi. În urma rugăciunilor, s-au aprins lumânările. Martorii spun că, în prima jumătate de oră după ce a se aprinde, Focul Sfânt nu frige şi nu arde părul sau pielea. Se spune că dacă în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii.