Focuri de armă trase la granița Kosovo-Serbia. Au fost declanșate sirene în Mitrovica
Sirene pentru raiduri aeriene au fost declanșate în orașul Mitrovica din nordul Kosovo, duminică după-amiază, iar relatările presei locale indică o prezență masivă de mașini pentru urgențe ce trec prin zonă, potrivit digi24.ro.
Tensiunile s-au aprins în conflictul de la granița Kosovo-Serbia după o decizie a guvernului de la Priștina de a impune, de la 1 august, schimbul plăcuțelor de înmatriculare auto și a documentelor de identitate sârbești cu unele kosovare.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, acuză partea kosovară de o pretinsă agresiune și spune că „atmosfera este adusă la punct de fierbere".
Focuri de armă au fost auzite duminică seara, trase în direcția polițiștilor kosovari din nordul teritoriului, care este majoritar sârbesc. Poliția din zonă spune că un drum principal care face legătura între cele două teritorii a fost blocat de localnici sârbi din zonă.
Guvernul de la Priștina a anunțat, în cursul nopții de duminică spre luni, că amână până la 1 septembrie implementarea măsurii care i-a scos în stradă pe etnicii sârbi din nordul Kosovo, relatează Reuters.
Tensiunile dintre cele două ţări sunt acum la cel mai înalt nivel din ultimii ani, iar pacea fragilă din Kosovo este menţinută de o misiune NATO, care are 3.770 de soldaţi pe teren. Căşti Albastre italiene au fost văzute duminică în Mitroviţa şi în împrejurimi. Cele două ţări s-au angajat într-un dialog intermediat de Uniunea Europeană în 2013 pentru a încerca să rezolve problemele rămase, dar au fost înregistrate puţine progrese.