Fondatorul sectei "Moon" s-a stins din viaţă
Fondatorul sectei "Moon", Sun Myung Moon, a decedat în această noapte, la vârsta de 92 de ani. Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al organizaţiei religioase, care pe parcursul anilor s-a transformat într-un imperiu economic prosper. Reprezentanţii Bisericii Unificate, aşa cum mai este numită această sectă, au declarat că vor ţine doliu timp de 13 zile, iar ceremonia funerară va avea loc pe 15 septembrie.
În urma cu două săptămâni, Sun Myung Moon, care s-a autoproclamat "Mesia", a fost spitalizat din cauza unor complicaţii apărute în urma unei pneumonii.
Moon a devenit cunoscut la nivel mondial după ce a fondat, în anii 1950, o controversată organizaţie religioasă. Biserica Unificată pe care o conducea şi-a câştigat faima după organizarea unor ceremonii colective de căsătorie, care au intrat şi în Cartea Recordurilor.
Mai mult, organizaţia religioasă, văzută ca o sectă în lumea întreagă, deţine şi firme în sectorul construcţiilor, educaţiei şi presei. Printre publicaţiile în care secta deţine acţiuni se numără şi "The Washington Times".
Biserica Unificată este condusă, în prezent, de cel mai mic dintre cei 7 fii ai lui Sun Myung Moon şi numără milioane de adepţi în lumea întreagă. Iată ce au spus reprezentanţii sectei:
"A fost mai sfâşietor decât atunci când am aflat de decesul părinţilor mei. Am simţit mai multă durere acum."
"Adepţii bisericii noastre se vor ruga pentru sufletul acestui om şi pentru ca Cel de Sus să ne ofere dragoste şi pace chiar şi după moartea lui."
Sun Myung Moon provine dintr-o familie de ţărani din Coreea de Nord, iar anterior a subliniat că la vârsta de 15 ani, a avut o viziune a lui Isus Cristos care l-a îndemnat să îi continue misiunea întreruptă prin crucificare.