Fondul Monetar Internațional a aprobat noul program de ajutor pentru Republica Moldova
Fondul Monetar Internațional a aprobat noul program de ajutor pentru Republica Moldova, în valoare de 590,6 milioane de dolari. Banii urmează să ajungă în țară în următoarele 40 de luni. Consiliul Executiv al FMI a aprobat astfel cererile Moldovei pentru un program de reformă economică în cadrul Mecanismului extins de creditare şi Mecanismului de finanţare extinsă.
Această decizie permite alocarea a primei tranșe de împrumut de 84,4 milioane de dolari. Kenji Okamura, director general adjunct și președinte interimar al FMI, a declarat:
„Autoritățile moldovenești au făcut progrese lăudabile în reabilitarea sectorului bancar și în consolidarea stabilității macrofinanciare. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19, seceta din 2020 și creșterea continuă a prețurilor globale la energie au încetinit activitatea economică, au intensificat riscurile și au complicat elaborarea politicilor. În timp ce asistența financiară de urgență din partea partenerilor internaționali a ajutat la atenuarea impactului economic al pandemiei, Moldova rămâne printre cele mai sărace țări din Europa. În acest context, programele susținute de FMI au trei obiective principale: în primul rând, susținerea redresării post-pandemie; în al doilea rând, să abordeze nevoile stringente de dezvoltare și, în al treilea rând, să consolideze guvernanța și cadrele instituționale ale Republicii Moldova."