Force India a lansat monopostul pentru sezonul din 2012 al Formulei 1
Force India a lansat în cadrul unui eveniment pe circuitul de la Silverstone noul monopost pentru sezonul 2012 din Formula 1. Este pentru prima dată în scurta sa istorie când echipa indiană îşi lansează noul monopost înainte de începerea primei sesiuni de teste a sezonului.
Noul monopost beneficiază de un design pentru nas similar cu cele ale rivalilor de la Caterham şi Ferrari. Adică a fost coborât mai jos restul şasiului, ceea ce creează un efect vizual inestetic.
De asemenea, Force India a reconfigurat designul pentru plăcile exterioare ale caroseriei, pentru ca acestea să respecte noul regulament tehnic pentru sistemul de evacuare.
"Trebuie să menţionez că artă ca o adevărată operă de arta şi sper ca atunci, când vom ieşi pe circuit, va demonstra de ce este în stare", a menţionat pilotul Force India Paul Di Resta.
Force India este a treia echipă de Formula 1 care îşi lansează monopostul înainte de începerea sezonului din acest an. Indienii speră să fie printre primii cinci în clasamentul constructorilor, după ce anul trecut au terminat pe poziţia a şasea la numai câteva puncte în spatele celor de la Renault.