Ford a prezentat versiunea restilizată a modelului Focus ST (GALERIE FOTO)
Ford a prezentat versiunea restilizată a modelului Focus ST. Premiera are loc în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, iar marea noutate este apariția motorului diesel pentru prima dată în istoria acestui model, scrie autostrada.md.
Știind bine despre avantajele pe care le au motoarele diesel în contextul micșorării emisiilor CO2, Ford a decis să le ofere clienților modelul Focus ST și în versiunea diesel.
Aceasta primește unitatea 2.0 TDCI cu 185 de cai putere, capabilă să accelereze de la 0 – 100 km/h în 8,1 secunde, consumul mediu fiind de 4,4 l/100 km cu emisii CO2 de 114 g/km.
Inginerii de la Ford au avut grijă și de sunetul acestei versiuni: modificările de la sistemul de eșapament vin ca să producă un sunet pe măsura statutului pe care îl are.
În conformitate cu schimbările stilistice primite de Ford Focus facelift cu câteva luni în urmă, și hot-hatch-ul primește blocuri optice frontale de o altă formă, stopuri mai mici, bare de protecție redesenate și jante din aliaj de 19 inci cu un design nou.
Focus ST va fi disponibil și în continuare atât în formă de hatchback cu 5 uși, cât și în calitate de break. Nu au rămas neatinse nici suspensia și direcția, recalibrate pentru o mai mare precizie.
În interior clienții vor avea parte de scaune Recaro, volan sport și conexiunea Sync 2, controlată printr-un ecran tactil de 8 inci.
Modelul Focus ST facelift pe benzină este echipat cu același motor de 2.0 litri turboaspirat, care livrearză 250 de cai putere, dar primește sistemul start/stop și devine mai econom cu 6 procente și înregistrează emisii de CO2 scăzute până la 158 de g/km.
De la momentul lansării pe piață în 2002, hot-hatch-ul Ford Focus ST a fost vândut la nivel global într-un tiraj de peste 140 000 de exemplare, în prezent ajungând la mijlocul de viață a celei de-a treia generații.