Forfotă în taberele copiilor. Pregătirile pentru sezonul estival sunt pe ultima sută de metri VIDEO
Anul şcolar este pe sfârşite, iar forfota şi agitaţia s-a mutat în taberele de odihnă. În cele 360 de tabere cu sejur de zi şi 84 staţionare, pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Aşa că acestea îşi vor deschide uşile începând cu 3 iunie.
La tabăra de odihnă "Zâmbetul" din Vadul lui Vodă, unde se vor odihni aproximativ 300 de copii într-o singură tură, lucrările sunt pe final. Muncitorii au pregătit camerele şi locurile pentru joacă, iar cea mai mare investiţie a fost făcută în terenul de fotbal.
"Am încleiat tapetele, am vopsit geamurile, căsuţele pe dinafară, înăuntru. Practic, s-a făcut totul din nou. Noi am lucrat două săptămâni, dar fetele care au vopsit, mai multişor", a spus o femeie.
"Ne-a mai rămas foarte puţin să punem totul la locul lor, să fie curat, să vină copiii şi să fie totul foarte bine", a menţionat o altă femeie.
"Acuma pregătim bazinul, îl spălăm, îl dezinfectăm şi apoi îl umplem cu apă şi aşteptăm copiii cu zâmbetul pe faţă", spune un bărbat.
"Practic, totul este pregătit. Am luat credit. Pe hotărârea Consiliului Municipal scrie 1300, noi am scăzut 1280, cu 20 de lei am scăzut preţul pentru zece zile. Concurenţa este foarte mare şi ne temem să nu pierdem pentru că am adus mulţi bani", spune directorul taberei de copii Zâmbetul, Vasile Cazac.
Potrivit Ministerului Educaţiei, preţul biletelor de odihnă, stabilit de autorităţile locale, va fi calculat în funcţie de tabără şi de durata de şedere. În acest an în taberele de vară din ţară sunt aşteptaţi 16.000 de copii.