Forfotă mare în ajun de Ziua Independenţei. Colectivele folclorice îşi pregătesc straiele de sărbătoare şi fac ultimele repetiţii
Forfotă mare în mai multe raioane din ţară. Colectivele folclorice care vor participa, de Ziua Independenţei, la Parada Portului Popular îşi pregătesc cu grijă straiele de sărbătoare şi fac ultimele repetiţii.
Membrii ansamblului Busuioc de la Sărata Galbenă, raionul Hânceşti, abia aşteaptă să-şi îmbrace costumele pentru a defila, pe 27 august, în centrul capitalei. Le-au ales pe cele mai frumoase, le-au spălat cu grijă cu mâinile, le-au scrobit şi le-au călcat.
"Am ales specificul sau ornamentul pe zone speciale, am ales zona centru", a menţionat conducătortul ansamblului "Busuioc", Nicolae Roşca.
Potrivit artiştilor, costumul popular are nevoie nu doar de o îngrijire corespunzătoare, ci trebuie şi să fie purtat într-un anumit fel.
"Se îmbracă în aşa fel ca, catrinţa să fie mai sus, să se vadă broderia şi ghergheful care este confecţionat manual. Bondiţa îmfrumuseţează costumul", a explicat membrul ansamblului Busuioc Nina negru.
Întrucât costumele sunt gata pregătite, membrii ansamblului fac ultimele repetiţii. Parada portului popular va fi organizată în premieră de Ziua Independenţei. La paradă vor participa 35 de colective artistice din raioanele din ţară.
Actualitate