Forfotă mare în pieţe! Creştinii se pregătesc pentru Postul Mare
Creştinii intră de astăzi în Săptămâna Albă de dinaintea Postului Mare, numită în popor și Săptămâna Brânzei. Credincioșii nu vor mai putea mânca produse din carne, dar vor prepara bucate din produse lactate, ouă sau pește.
La Piața Centrală din Capitală, un kilogram de brânză de oi costă între 75 și 80 de lei, iar prețul pentru aceeași cantitate de brânză de vaci variază între 60 și 65 de lei.
Un litru de lapte poate fi cumpărat cu 12 lei, iar un kilogram de smântână costă 40 de lei.
"Pe de o parte am luat și pentru pregătirea postului, dar și în casă să avem la un ceai. Brânzeturi, lapte, acestea le mâncăm."
"Am cumpărat mere, un kilogram de brânză ca să avem ce mânca pe viitor."
"- De obicei ce faceți de săptămâna albă, ce mâncați? - Brânză, lapte. Acestea le mâncăm."
"– Ce preparate gătiți de săptămâna albă? – Tot ce se poate din făină. Facem plăcințele, aladii, diferite mâncăruri. Măliguță cu brânză."
Chiar și așa, oamenii cumpără lactate în cantități mici.
"Se cumpără lactatele în săptămâna albă, dar mult mai puțin ca de obicei, pentru că lumea se pregătește sufletește și toți vor să intre în săptămâna următoare mai curați", a spus un comerciant.
În Săptămâna Albă, creștinii se pregătesc spiritual de Postul Mare.
"Ne face ca noi să fim vigilenți, să fim veghetori și, totodată, să nu fim îmbuibați, pentru că sfântul Ioan Gură de Aur spune că în pântece îmbuibat nu poți să te rogi și nici nu poți metanii să faci. De aceea ne curățim și sufletește și trupește", a declarat preotul bisericii "Ioan Botezătorul", Teodor Bortă.
Duminica viitoare, oamenii vor veni la biserică pentru a-şi cere iertare, aceasta fiind ziua în care Adam a fost izgonit din rai.
Preoţii spun că este o perioadă de pocăinţă şi de abținere de la cele trupești.
Săptămâna Albă precede Postul Paştilor, care este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi.
În acest fel, oamenii se pregătesc de Învierea Domnului, care va fi sărbătorită în acest an pe 16 aprilie.
- Tradiţii şi superstiţii în Postul Paștelui. Tot ce trebuie să știe un creștin ortodocs care ține post
- E UN MARE PĂCAT! Trei GREȘELI pe care le fac toți în Postul Paștelui
- Tradiţii şi superstiţii. Lucruri care NU trebuie să le faci în LUNEA MARE din Săptămâna Patimilor
- IMPORTANT! Când începe Postul şi pe ce dată va fi sărbătorit Paştele
- Când începe Postul Paștelui în 2017, cel mai lung şi aspru post
- Începe SĂPTĂMÂNA ALBĂ! Ce NU trebuie să faci în aceste zile