Forfotă mare la Chişinău: Au început pregătirile pentru concertul lui David Guetta
Cel mai solicitat DJ din lume, legendarul David Guetta, vine pe 18 mai la Chişinău, unde va susţine un concert, în cadrul turneului "Nothing But The Beat". Pregătirile pentru eveniment au început de astăzi.
Organizatorii au decis să înceapă pregătirile pentru concert cu o săptămână înainte. Asta, pentru ca să nu le scape niciun detaliu.
"Cu o zi înainte de eveniment, vor veni managerii artistului şi trebuie să fim gata sută la sută. Acesta este concertul cu cel mai mare buget, organizat până acum în ţara noastră", a declarat Artur Suhih, producător Bis Concert.
Legendarul David Guetta va mixa pentru fanii de la Chişinău de pe o scenă imensă cu o suprafaţă de 384 de metri pătraţi, pe care vor fi montate 3 ecrane cu leduri şi peste 150 de mii de lumini.
Fanii DJ-ului pot alege între fan zone, main zone şi nu numai.
Organizatorii vor amenaja pentru spectatori şi două zone VIP. Prima şi cea mai mare dintre ele va avea o capacitate de 500 de locuri, iar a doua, de 300 de locuri.
Scuarul cu o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi va fi împrejmuit de un gard metalic. Accesul pe teritoriul scuarului unde va evolua David Guetta va fi restricţionat vineri dimineaţă. Totodată, ordinea publică va fi asigurată de 200 de angajaţi ai unei agenţii de pază.
David Guetta va sosi la Chişinău vineri după amiază. Starul va evolua pe scena de la Moldexpo după ora 21. Dj-ul va mixa pentru fani timp de 3 ore.