Forma conică a bradului de la Kiev a stârnit o serie de glume în spaţiul virtual
Spiritul sărbătorilor a cuprins şi capitala ucraineană. Doar că pomul de Crăciun, inaugurat, în centrul Kievului, a devenit subiect de glume. Ucrainenii au dat frâu liber imaginaţiei după ce au văzut forma neobişnuită a principalului brad al ţării.
Forma conică a bradului a stârnit o serie de glume în spaţiul virtual. Bradul îmbrăcat în ciorap sau bradul-piramidă. Aşa au văzut ucrainenii pomul de Crăciun din cauza luminiţelor aranjate paralel, care amintesc de dungile colorate de pe ciorapi.
Şi pentru ca distracţie să fie şi mai mare, pomul de Crăciun de la Kiev are şi un cont pe Twitter. Până la ceremonia de inaugurare, au fost scrise diferite glume, prin care "bradul" mărturisea că se simte rău, deoarece nici premierului ucrainean nu-i place de el şi că toţi se distrează pe seama aspectului pomului.
În urma avalanşei de critici, autorităţile au decis să schimbe puţin aranjarea decoraţiilor. Este pentru prima dată în istoria Ucrainei când pomul din centrul Kievului este artificial.
Cu toatea acestea, în premieră, bradul este cel mai mare de până acum. Are peste 40 de metri înălţime şi o greutate de 50 de tone, la care se mai adăuga alte 550 de kilograme de jucării şi ghirlande. Specialiştii au efectuat şi o expertiză pentru a stabili dacă bradul nu este prea greu pentru Piaţa Independenţei din Kiev, pe sub care trec liniile de metrou.