Formația Sheriff este din nou campioana Moldovei la fotbal
Embed:
Sheriff este din nou campioana Moldovei la fotbal! Formaţia din Tiraspol şi-a asigurat cel de-al 19-lea titlu cu patru etape înainte de final, după ce a învins acasă pe Milsami Orhei cu un neverosimil scor de 6-0.
"Viespile" au decis soarta partidei încă din prima repriză, marcând de patru ori prin Kolovos, Castaneda, Bizjak și Traore. În mitanul secund, Castaneda și-a trecut în cont dubla, iar Vasile Jardan a marcat în propria poartă.
După fluierul final, atât fotbaliștii cât și staff-ul tehnic al Sheriff-ului nu au sărbătorit câștigarea titlului.
IURII VERNIDUB, antrenor Sheriff Tiraspol: "Deja vom sărbători după finala Cupei. Atunci vom vedea dacă avem ce sărbători sau nu. Am felicitat băieții. Au făcut un pas important și au devenit campioni. Însă avem încă patru meciuri de jucat și plus finala Cupei. Nu trebuie să ne oprim, trebuie în continuare să ne mișcăm înainte."
SERGHEI DUBROVIN, antrenor Milsami Orhei: "Nu o să comentez meciul. Vreau doar să felicit Sheriff-ul, care este o echipă bună, cu un nou titlu câștigat. Vreau să le urez succes în Liga Campionilor. Să aibă o evoluție cât mai bună. Și noi dorim să jucăm cât mai bine în cupele europene. "
Grație înfrângerii echipei Milsami Orhei în partida de aseară, Petrocub Hâncești și-a asigurat locul doi în clasament și astfel a devenit în premieră vicecampioana Moldovei.
În celelalte partide de ieri, Sfântul Gheorghe Suruceni a dispus de Dinamo-Auto Tiraspol cu scorul de 3-1, iar Zimbru Chișinău a surclasat-o pe codașa clasamentului, Codru Lozova cu 5-1.