Formuzal cere mijloace financiare suplimentare de la autorităţile centrale
Executivul de la Comrat cere autorităţilor centrale bani pentru achitarea despăgubirilor victimelor represaliilor politice. În acest sens, başcanul autonomiei găgăuze a trimis o scrisoare premierului Vlad Filat.
Potrivit lui Mihail Formuzal, sumă despăgubirilor depăşeşte cinci milioane de lei, bani care nu sunt prevăzuţi în bugetul local. În scrisoarea sa, başcanul semnalează că s-a adresat în repetate rânduri Ministerului Finanţelor, dar nu a primit niciun răspuns.
Liderul regiunii spune că oamenii care aşteaptă compensaţiile se adresează în instanţă, iar în urma deciziilor judecătoreşti conturile bugetare sunt supuse sechestrului şi executivul este obligat să achite şi cheltuielile de judecată.
La una dintre ultimile şedinţe din sesiunea primăvară-vară, Parlamentul a adoptat amendamente la legislaţie, potrivit cărora despăgubirile victimelor represaliilor nu se achită de către autorităţile locale, ci din bugetul de stat. Legea nu a intrat, deocamdată, în vigoare.