Formuzal despre elita politică de lângă Piaţa Centrală, nănaşii şi cumătrii de la guvernare, şi Partidul Regiunilor
Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, proaspăt ales preşedinte al Partidului Regiunilor, speră că deputaţii vor alege şeful statului, iar următoarele alegeri parlamentare se vor desfăşura nu mai devreme de trei ani. Potrivit lui Formuzal, atunci partidul său va fi capabil să concureze cu alte formaţiuni şi îşi va putea prezenta propria viziune asupra rezolvării problemelor din ţară.
"Astăzi, toată elita politică a ţării se află la 500 de metri de piaţa centrală a Capitalei. Deşi sunt nănaşi şi cumetri între ei, se ponegresc unii pe alţii. Trebuie înlocuită elita politică, care demult stă la Chişinău şi nu face altceva decât să se certe", a declarat başcanul Găgăuziei.
Pentru crearea Partidului Regiunilor au fost colectate semnături în 19 raioane ale ţării. Documentele pentru înregistrare au fost depuse la Ministerul Justiţiei. Congresul de constituire a formaţiunii a avut loc pe 23 septembrie, la care s-a adoptat statutul şi programul partidului şi a fost ales preşedintele.
Mihail Formuzal a refuzat să spună cine au fost numiţi vicepreşedinţi.