Formuzal vrea să se apuce de "legea maşinilor" în Republica Moldova
Başcanul Găgăuziei, Mihai Formuzal, susţine că legislaţia cu privire la importul maşinilor cu un termen de exploatare mai mare de 7 ani necesită completări şi modificări. Potrivit lui, aceasta îi sperie pe donatorii externi care doresc să ofere unor spitale din localităţile Republicii Moldova unităţi de transport cu destinaţie specială, cum ar fi spre exemplu, ambulanţele. Declaraţia a fost făcută azi, 20 aprilie, în cadrul şedinţei Guvernului.
Formuzal susţine că de fiecare dată când se găseşte câte un donator care vrea să facă un bine cetăţenilor moldoveni, i se pun tot felul de piedici, iar motivul cel mai des invocat sunt prevederile din legislaţie. Astfel că până la urmă, acesta renunţă.
Başcanul a sugerat Executivului să găsească soluţii pentru a rezolva problema. În caz contrar, Formuzal a subliniat că îşi va asuma singur obligaţia de a elabora şi înainta un proiect de lege în acest sens.
În replică, premierul Vlad Filat a răspuns că va lua în consideraţie sugestia.
Menţionăm că potrivit prevederilor Codului Vamal, este interzis importul mijloacelor de transport auto , cu termenul de exploatare mai mare de 10 ani, dar şi mijloacelor de transport clasificate la poziţia a autovehiculelor concepute pentru transportul de maximum 20 de persoane, cu termenul de exploatare mai mare de 7 ani, categorie în care se încadrează şi ambulanţele.