Forum economic internaţional la Rezina. Agenţii economici vor colabora mai uşor cu partenerii străini
Peste o sută de antreprenori din Rezina vor avea posibilitate să semneze contracte de colaborare cu investitori din afara ţării. Discuţii despre acest subiect au avut loc în cadrul unui forum economic internaţional, desfăşurat în raion. Agenţii economici speră că experienţa altor parteneri îi va ajuta să-şi dezvolte afacerile.
Evenimentul are scopul să susţină sectorul economic din zonă prin atragerea investiţiilor şi valorificarea potenţialului uman, a menţionat preşedintele raionului Rezina.
''Delegaţia din Polonia s-a oferit să vină cu echipament medical pentru raionul Rezina şi să ne ofere suport. Angajaţii consiliului raional trebuie să meargă în Polonia pentru o perioadă de lungă durată ca să înveţe a scrie proiecte'', a spus preşedinte raionul Rezina, Eleonora Graur.
Potrivit viceministrului Economiei, Octavian Calmîc, forumul economic poate fi un exemplu şi pentru alte localităţi.
''Sper că această experienţă va fi preluată şi multiplicată şi de alţi colegi, ai autorităţilor locale, şi va fi o bună platformă de comunicare între noi'', susţine viceministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Agenţii economici îşi pun speranţe mari în stabilirea relaţiilor de colaborare cu partenerii străini.
''Aştept ca după acest forum, după ce o să facem cunoştinţă cu delegaţiile venite, unde sunt agenţi economici să le descriem condiţiile în care nu activăm şi oportunităţile de a fi investiţii'', a spus un bărbat.
La eveniment, au participat peste 300 de antreprenori şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Ucraina, România, Polonia şi Moldova.
- Întreprinzător şmecher la Bălţi. Modifica termenul de valabilitate a mărfii expirate, apoi o vindea altor agenţi
- Guvernul va oferi agenţilor economici 4.000 de tone de grâu din rezerva de stat
- Un agent economic are interdicţia de a comercializa cvas timp de un an
- Doi agenţi economici vor face investiţii de 25 de milioane de lei în parcul industrial "Răut", din Bălţi
- În 2013, economia moldovenească a atras investiţii străine de circa 350 de milioane de dolari