Fost Ministru de Interne: Înrăutățirea situației criminogene din țară ar trebui să alerteze autoritățile
E timpul ca această guvernare să înțeleagă că Viața oamenilor are prioritate, NU politica și interesele lor. De această părere este fostul Ministru de Interne, deputatul PDM, Alexandru Jizdan, în contextul evenimentelor tragice care s-au produs în ultimile 24 de ore. Jizdan susţine că înrăutățirea situației criminogene din țară ar trebui să alerteze autoritățile responsabile de acest segment.
"5 oameni morți în 24 de ore, 3 din care și-au pierdut viața în accidente rutiere.
Tineri de 24 și 26 ani au murit în accident rutier la Ștefan Vodă, doi minori de 15 și 16 ani au fost înjunghiați la Telenești, alt deces la Leova și un grav accident astăzi în Capitală.
Înrăutățirea situației criminogene din țară ar trebui să alerteze autoritățile responsabile de acest segment.
Responsabilii de activitatea Ministerului de Interne și ai Poliției Naționale trebuie să vină cu măsuri urgente pentru a evita astfel de cazuri.
Lipsa unui șef al Direcției poliției municipale, 17 Inspectorate fără conducători și preocuparea conducerii MAI de politică și nu de securitatea oamenilor au admis ca situația să iasă de sub control.
Mă întreb: “Câtă siguranță au oamenii într-o țară eliberată?”
E timpul ca această guvernare să înțeleagă că Viața oamenilor are prioritate, NU politica și interesele lor.", a scris fostul Ministru de Interne, Alexandru Jizdan.