Fosta conducere a CNPF vrea înapoi în funcții. Cer anularea hotărârii prin care au fost revocați
Cei patru foști membri ai Consiliului de Administrație a Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare vor înapoi în funcţii. Ei au depus cerere prealabilă şi cer anularea hotărârii Parlamentului prin care au fost revocați.
Informaţia a fost făcută publică de preşedintele Comisiei Economie, Buget şi Finanţe, Dumitru Alaiba şi a fost confirmată şi de către fostul vicepreşedinte al CNPF Iurie Filip. Ultimul a spus că motivele sunt personale şi nu vrea să comenteze situaţia.
Amintim că, în data de 9 septembrie, Parlamentul i-a demis in corpore pe președintele CNPF, Valeriu Chițan, vicepreședinții Nina Dosca și Iurie Filip, precum şi membrul Consiliului de Administrație Viorel Miron. Decizia a fost luată cu 54 de voturi ale deputaţilor PAS. Asta pentru că aleşii au apreciat activitatea lor drept nesatisfăcătoare şi lipsită de performanță.