Foştii componenţi ai naţionalei Republicii Moldova s-au reunit la FC Floreşti. Cine sunt aceştia
Foştii componenţi ai naţionalei Republicii Moldova continuă să facă spectacol în teren chiar dacă nu mai sunt în floarea vârstei.
Alexandru Popovici, Victor Comlionoc şi fraţii Serghei şi Alexandru Namaşco, conduşi de banca tehnică de Oleg Şişchin s-au reunit la FC Floreşti, echipă proaspăt promovată în Divizia A şi se pregătesc de noul sezon.
Fost mijlocaş la ŢSKA Moscova, Constructorul Chişinău, Olimpia Bălţi, Dacia şi Zimbru Chişinău, Oleg Şişchin este acum la prima experienţă ca antrenor principal la un club. Până acum el mai fusese antrenor secund la Milsami Orhei.
"Avem mulţi fotbalişti experimentaţi care au jucat de-a lungul timpului la nivel înalt, devenind campioni şi evoluând la echipa naţională. Aceşti băieţi îşi doresc să joace pentru FC Floreşti. Cu aceşti băieţi experimentaţi va fi cu mult mai uşor. Se vor alătura echipei noastre şi fotbalişti tineri şi cred că, în general, trebuie să vină şi rezultatele", a spus Oleg Şişchin, antrenor FC Floreşti.
Foştii componenţi ai echipei naţionale au ajutat formaţia din nordul Moldovei să se claseze pe primul loc în Divizia B şi să-şi asigure promovarea într-al doilea eșalon valoric al fotbalului moldovenesc după 15 ani de evoluţii în eșalonul al treilea.
Acum, fostele vedete al naţionalei Moldovei visează să evolueze în Divizia A ca în vremurile lor bune din tinereţe.
"Vrem să le arătăm tinerilor ce putem şi să înveţe de la noi câte ceva. Unora dintre noi ne-au mai rămas forţă să jucăm. Acum vrem să ne încercăm puterile în Divizia A, iar acolo - cine ştie? - poate ne vom clasa chiar pe primul loc. Cel puţin ne vom strădui", a spus Victor Comlionoc, fotbalist FC Floreşti.
Noul sezon fotbalistic în Republica Moldova va începe la sfârşitul lunii martie.