Fostul administrator al portului Giurgiulești, Thomas Moser, pus sub învinuire
foto: gifp.md
canal tv
Peste 150.000.000 lei, aceasta este suma sechestrului aplicat pe activele care formează capitalul social al companiei care gestionează Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti.
Cauza penală datează din 2020 și vizează delapidarea averii străine de către foști factori de decizie în cadrul companiei Bemol. Este vorba de fostul administrator Thomas Moser, care a administrat portul Giurgiulești până în anul 2021.
Potrivit Procuraturii, sechestrul aplicat are ca scop prevenirea înstrăinării bunurilor și asigurarea reparării prejudiciului.
Potrivit anticorupție.md Thomas Moser a administrat portul Giurgiulești până în anul 2021. Ulterior BERD a intrat în posesia a 100% din participația portului. Anterior, Moser a fost angajatul BERD în Georgia.