Fostul campion mondial, Ion Şoltoianu va participa la campionatul mondial de kickboxing, care se va desfăşura în Grecia
Fostul campion mondial, Ion Şoltoianu revine în ring la vârsta de 42 de ani! Şoltoianu va participa la campionatul mondial de kickboxing, care se va desfăşura în Grecia. Cel mai titrat sportiv moldovean de arte marţiale s-a retras din activitate acum 2 ani, după ce a câştigat un turneu internaţional de mixfight. În prezent Ion Şoltoianu este preşedinte al clubului Mixfight Elat.
Ion Şoltoianu, în vârstă de 42 de ani, a început pregătirile pentru campionatul mondial de kickboxing. Competiţia se va desfăşura la sfârşitul lunii iunie, în Grecia. Şoltoianu vrea să-şi apere titlul pe care l-a câştigat acum 2 ani şi jumătate.
Ion Şoltoianu este cel mai titrat sportiv moldovean de arte marţiale. El este Maiestru al sportului de clasă internațională la 3 genuri de sport diferite: pancration, lupta corp la corp şi kickboxing. A fost multiplu campion al Uniunii Sovietice la lupte corp la corp, campion european de pancration şi campion mondial la kickboxing. În 20 de ani de activitate a câștigat peste 50 de turnee internaționale în 7 probe de sport: lupte corp la corp, lupte rusești, karate, box, pancration, kickboxing, muai-tay şi mixfight.