Fostul cofondator WhatsApp îndeamnă studenţii să-şi şteargă conturile Facebook. Ce spune acesta
Brian Acton a fost unul dintre cei invitaţi la o conferinţă pentru studenţii cursului Computer Science 181, susţinut la Universitatea Stanford.
Acton, în vârstă de 47 de ani, care este un fost student al universităţii, a explicat principiile aplicaţiei WhatsApp şi decizia crucială de vinde aplicaţia către Facebook în 2014.
Acton a criticat companiile sociale, precum Facebook, pentru comercializarea confidenţialităţii în schimbul profitului, chiar dacă şi el profitat de pe urma sistemului.
De asemenea, Acton a criticat modelele de profit a companiilor Facebook şi Google, precum şi „ecosistemul din Silicon Valley”, locul în care anteprenorii sunt presaţi să „alerge după capital speculativ” şi salarii mari pentru a satisface angajaţii şi acţionarii.
„Mă întorc în Silicon Valley şi lumea mă întreabă dacă nu puteam păstra aplicaţia, iar răspunsul meu este întotdeauna nu”, afirmă Acton, referindu-se la decizia „raţională” de a obţine „saci de bani”.
„Aveam 50 de angajaţi în subordine şi trebuia să mă gândesc şi la interesul lor. Am fost nevoit să mă gândesc la investitorii noştri şi la pachetul meu minoritar. Nu puteam să spun nu, nici dacă voiam”, adaugă acesta.
Apariţia la conferinţa de la Universitatea Stanford este a doua instanţă în care Acton adresează deteriorarea relaţiei sale cu Mark Zuckerberg.
„Modelul de afacere al WhatsApp era: vă oferim un serviciu timp de un an pentru un dolar”, continuă Acton. „Nu era cel mai extraordinar model, dar dacă aveam un miliard de utilizatori, aveam 1 miliard de dolari profit în fiecare an.
Asta nu este ce Google sau Facebook caută. Cele două companii vor un profit de miliarde”, adaugă acesta.
- Facebook și Instagram au picat în Europa. Reţeaua de socializare a explicat motivul pe Twitter
- Cum MOTIVEAZĂ Facebook BLOCAJUL de ieri. Utilizatori din toate colțurile lumii nu au putut accesa reţeaua de socializare
- Facebook confirmă că pana nu a fost cauzată de un atac cibernetic
- New York Times: Facebook este anchetat PENAL pentru tranzacţii de date pentru cele MAI MARI COMPANII