Fostul consilier al lui Dodon, Ruslan Flocea, o scoate basma curată pe Greceanîi din dosarul BEM
Centrul Național Anticorupție investighează 40 de companii sub aspectul dobândirii ilicite a mijloacelor financiare de la Banca de Economii a Moldovei. Printre firmele vizate în dosar se regăsește și compania „Alsvit-Vin”, fosta „Alsvit-Print”, afiliată familiei președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, scrie zdg.md.
Firma a beneficiat, în martie 2011, de un credit în valoare de 39,3 milioane de lei de la Banca de Economii și urma să-l ramburseze până în anul 2015. Doar că, până în prezent, creditul nu a fost întors în totalitate.
Potrivit sursei, deși există mai multe documente care arată implicarea lui Alexei Greceanîi, soțul președintei Parlamentului, în gestionarea companiilor care au contractat și beneficiat de bani, Centrul Național Anticorupție (CNA), care este condus de fostul consilier al lui Igor Dodon, Ruslan Flocea, susține, într-un răspuns oferit la solicitarea zdg.md, că „la această etapă a investigaţiilor nu s-a stabilit părtinitatea lui Alexei Greceanîi la contractarea creditului de 39,3 milioane de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM).
Creditul a fost contractat la 4 martie 2011.
Jurnaliştii de la zdg.md mai scriu că Alexei Greceanîi a devenit co-fondator al „Alsvit-Vin” pe 7 aprilie 2011 pentru o perioadă de 3 luni. La 22 iulie 2011, acesta a renunţat la calitatea de fondator”, își justifică instituția abilitată să combată corupția răspunsul privind „nepărtinitatea” soțului președintei Parlamentului în contractarea împrumutului.