Fostul deputat Constantin Botnari, anunţat în căutare internaţională pentru a fi reţinut şi extrădat
Embed:
canal tv
Fostul deputat democrat Constantin Botnari a fost anunţat în căutare internaţională pentru a fi reţinut şi extrădat. Informaţia a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de şeful Direcției Cooperare Polițienească Internațională a IGP, Viorel Țentiu. Şeful INTERPOL Moldova a precizat că Botnari se află în Marea Britanie.
În ianuarie, magistraţii de la Judecătoria Chişinău cu sediul la Ciocana au emis şi un mandat de arestare pe numele lui Botnari care era deja plecat din ţară. Fostul deputat este învinuit de complicitate la depășirea atribuțiilor de serviciu și instigare la falsificarea actelor publice. Anterior, Constantin Botnari a publicat o înregistrare video în care a respins toate acuzaţiile. El a mai spus atunci că tot ce se întâmplă este pus la cale de foştii oponenţi politici.