Fostul edil al Capitalei, Serafim Urechean râvneşte din nou la fotoliul de primar al municipiului Chişinău
Fostul edil al Capitalei Serafim Urechean râvneşte din nou la fotoliul de primar al municipiului Chişinău. El declarat pentru postul nostru de televiziune că nu exclude că va participa la alegerile locale noi care ar putea avea vor avea loc după ce Dorin Chirtoacă şi-a dat demisia. Serafim Urechean susţine că se va înregistra în campania electorală doar în calitate de candidat independent.
Totuşi, potrivit lui, în situaţia în care se află Capitala, cel mai eficient ar fi numirea unui primar interimar de către Consiliul Municipal care va activa până la scrutinul din 2019. Serafim Urechean a ocupat funcţia de primar al Capitalei în perioada 1994-2005. Săptămâna trecută, Dorin Chirtoacă a demisionat din funcţia de edil al municipiului Chişinău.
Decizia urmează să fie aprobată de CMC, iar apoi transmisă Comisiei Electorale Centrale.