Fostul premier israelian, Ariel Sharon, a fost transferat din spital în locuinţa familiei sale
Fostul premier israelian, Ariel Sharon, care se află în comă de aproape 5 ani, a fost transferat, vineri, de pe patul de spital în locuinţa familiei sale. Ariel Sharon a fost internat, timp de aproape 5 ani, la Sheba Medical Center, lângă Tel Aviv.
În vârstă de 82 de ani, Ariel Sharon a suferit un accident vascular pe 4 ianuarie 2006. Cu 5 luni înainte de asta, Sharon schimbase strategia sa politică, ce consta în scoaterea coloniştilor şi a soldaţilor evrei din Fâşia Gaza, după 38 de ani de ocupaţie. Poliţia a escortat ambulanţa în drum spre ferma din sudul Israelului, ce aparţine familiei fostului premier. Aici a fost instalat tot echipamentul medical necesar. În primele zile, Ariel Sharon va fi supravegheat la domiciliu, pentru a decide, dacă poate primi acasă îngrijiri medicale adecvate.