Fostul premier sloven Borut Pahor câştigă alegerile prezidenţiale
Fostul premier social-democrat Borut Pahor câştigă cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Slovenia în faţa preşedintelui în exerciţiu, Danilo Turk. Asta după ce Comisia Electorală Centrală a anunţat că au fost numărate peste 99 la sută din buletinele de vot.
Astfel, Borut Pahor ar fi obţinut peste 67 la sută din sufragii, faţă de aproape 33 la sută, cât a acumulat contracandidatul său. Alegerile s-au desfăşurat pe fondul crizei economice şi a protestelor violente antiguvernamentale.
În ultimele zile, în mai multe oraşe ale ţării au avut loc demonstraţii împotriva reducerilor bugetare. Slovenia, considerată cândva economia cu cea mai rapidă creştere din zona euro, riscă să devină cel de-al şaselea stat din Uniunea Europeană care solicită un plan de salvare. Din 2009 şi până în prezent, economia ţării a scăzut cu opt la sută.