Fostul președinte al Academiei de Științe și soția acestuia, trimiși în judecată
Fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, şi soţia lui au ajuns pe banca acuzaţilor. Dosarul de corupţie, în care cei doi sunt suspectaţi că au prejudiciat statul cu peste 900 de mii de lei, a fost trimis în judecată.
Gheorghe Duca este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu. Procurorii Anticorupţie au fost sesizaţi de un angajat al Academiei de Ştiinţe care a vorbit despre neregulile din instituţie.
Una dintre acuzaţiile care li se aduc celor doi este faptul că, deţinând funcţii de răspundere, şi-au atribuit în mod ilicit salarii mai mari pentru activităţile lor, au primit prime nejustificate şi au avut mai multe deplasări de serviciu în afară ţării, dar şi în concedii, fapt nedeclarat, aşa cum prevede legea.
Ambii sunt cercetaţi în stare de libertate. Soţii Duca şi-au depus anterior demisiile din funcţiile pe care le deţineau.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la trei ani de puşcărie sau o amendă în valoare de peste 57 mii lei. De asemenea, învinuiţii vor fi obligaţi să restituie prejudiciu cauzat statului.