Fostul preşedinte al Americii George Bush a suferit un accident
Embed:
Fostul preşedinte american George Bush Senior şi-a fracturat un os al gâtului. Purtătorul său de cuvânt a anunţat că fostul lider de la Casa Albă a suferit un mic accident în locuinţa sa din statul Maine, însă starea sa de sănătate este stabilă.
George Bush Senior are 91 de ani şi este cel de-ai 41-lea preşedinte al Statelor Unite. În luna decembrie a anului trecut, el a fost spitalizat timp de o săptămână, din cauza unor probleme de respiraţie. De asemenea, acesta suferă de boala Parkinson.
Înainte de a fi ales preşedinte al Americii, George Bush a deţinut funcţia de vicepreşedinte al SUA, de ambasador în China şi de fost director al CIA.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost aviator.